7 martie 2019

S-au strans ceva ani de topografie si cadastru la capitolul experienta. Am observat cum an dupa an scade numarul de comenzi. Odata cu nivelul de trai al romanilor. Din 2011 am devenit si expert tehnic judiciar si de aici au inceput zilele cu insomnii, un psihic confruntat cu situatii care te lasa fara energie la finalul fiecarei zile. Meseria de topograf este frumoasa ! Foarte frumoasa ! Te simti varf de lance in teren si imaginatia reuseste sa vada intr-o derulare a timpului, cum se va dezvolta in viitor o zona. Sau...cum s-ar putea dezvolta, caci adesea problemele pecuniare devin frane de netagaduit. Din momentul in care am devenit expert tehnic judiciar mi s-a schimbat atitudinea in teren. Nu m-am mai simtit niciodata libera ca o pasare in zbor . Masuratorile facute in prezenta partilor ce adesea se cearta cu mai multa indarjire - cand esti in fata lor , dornice sa iti faca dovada cine este vinovat si cine nu , deontologia meseriei ce iti impune o atitudine echidistanta fata de parti , conditiile din teren ( adesea facand convocare intr-o zi in care ploaia sau frigul, noroiul sau arsita mi-au dat de furca din plin...) Am uitat sa rad si sa glumesc in vreme ce cu grija, studiam terenul si imi fixam in minte detaliile topografice ce trebuiau masurate. Seriozitatea asta mi-a incorsetat mai intai rasul, apoi zambetul , apoi sufletul. Am devenit un fel de zombi. In timp, am inteles ca oamenii pe care ii intalneam la teren ca reclamanti , parati sau intervenienti,ma mint . Unii fiindca au fost sfatuiti de avocati. Unii de frica. Unii chiar rau intentionati. De multe ori am fost nevoita sa lucrez acelasi Raport de Expertiza de doua ori, fiindca prima data am avut acces la niste acte , apoi, dupa ce vedeau ce dezastru era in raport, partile depuneau si restul de acte , pana atunci tinute in sertarul avocatului sau acasa. Cel mai mult m-au dezamagit avocatii partilor si judecatorii. Primii fiindca de fiecare data s-au opus solicitarii de majorare a unui onorariu aberant, ce nu reusea sa acopere decat cu greu retinerile statului si cheltuielile facute anticipat , iar judecatorii m-au dezamagit de fiecare data cand au fost de acord cu solicitarea avocatilor de a nu da curs cererii de majorare a onorariului. Era tot mai greu sa imi fac meseria in conditiile create de conjunctura nefasta a unui complot avocati-judecatori . Abia mai aveam o firava linie de plutire. Incepusem sa sponsorizez actul de justitie din munca de pfa. Din lucrarile particulare care oricum incepusera sa fie tot mai putine. Imi era din ce in ce mai greu. Uneori, eram solicitata ca expert consilier si era o adevarata gura de oxigen caci acei bani ma faceau sa reusesc sa mai rezist un pic. Din 2011 pana in 2018 lucrurile au mers din ce in ce mai rau. Orele lungi petrecute in fata monitorului, mi-au afectat vederea in cele din urma... Asa ca am solicitat sa fiu suspendata pe o perioada de un an. Sa nu va imaginati ca puteti scapa din acest sistem cu o simpla cerere. Am primit ca raspuns de la Ministerul de Justitie, ca trebuie sa fac dovada ca am toate dosarele la zi. Lucru aberant. Dosarele se suprapun . Nu incep in ziua de ...si se termina in aceeasi zi... Astfel ca a trecut un an si inca mai sunt dosare care necesita raspunsuri la obiectiuni, completari, etc. Ma simt obosita, inselata, exploatata fara putinta de a ma revolta in vreun fel impotriva unui sistem nedrept. Am intrat in aceasta nisa a meseriei fiindca imi place ceea ce fac. Pentru ca pot sa analizez si sa pun cap la cap acte, masuratori si o desfasurare cronologica a unor fapte mentionate in acte.Imi este usor sa fiu impartiala si nu m-a interesat niciodata sa favorizez vreuna dintre parti. Dar asta nu a fost deajuns pentru un sistem bolnav. Fiecare onorariu final solicitat si neacordat, m-a adus mai aproape de momentul in care am inceput sa ma intreb daca de fapt sunt expert judiciar cu statut de colaborator extern al Ministerului de Justitie sau condamnata sa muncesc in folosul comunitatii. E aberant sa ceri cuiva sa munceasca pe te miri ce si mai nimic. Am inceput sa nu mai am bucuria de a munci. Pentru ca nu mai aveam bucuria unui rezultat al muncii mele decat in rezolvarea spetelor din dosare. Nivelul de trai imi scadea dramatic de la o zi la alta. Masina folosita in interesul desfasurarii activitatii de expert , m-a lasat balta cand nu mi-am mai permis sa ii fac reparatiile de intretinere la timp. Fiica mea, ce munceste pe meleaguri straine, a facut un imprumut in banca si mi-a daruit sansa de a cumpara o alta masina. SH . Caci noua...de unde sa fi dat atatia bani ?! Si tot datorita ei , am reusit sa ajung si la dentist. Varsta si alimentatia cereau o revizie zdravana... E aberant ce se intampla in tara asta. Oricat te-ai stradui sa fii bun in ceea ce faci, ceva o sa mearga rau ca sa ajungi ingenunchiat. Ma simt inselata, exploatata, fortata sa ingenunchiez si ma opun cu tot ce sunt ca sa nu ajung in aceasta situatie. Mi-as schimba meseria. Ce sa fac ? Am invatat atatia ani ca sa renunt ? Sa inteleg ca tara are nevoie de specialisti sau nu are ? E aberant. E absolut frustrant ce se intampla. Si nu reusesc sa gasesc rezolvare. Nu inca. Insa daca voi ajunge sa incep a trai din altceva decat din meseria pentru care am investit atatia ani de studiu...voi considera ca tara asta chiar isi bate joc de tot ce i-ar putea aduce bunastare. Cumva, am inceput sa regret ca nu am plecat cu ani si ani in urma... Ma simt obosita. Foarte obosita. La propriu si la figurat. Am obosit sa fiu impotriva unui sistem ce se bucura cand isi distruge specialistii.

Inca putin...

S-au copt dudele deci dupa amiaza cand voi merge cu Ella la casuta o sa adun vreo doua castroane zdravene pentru o dulceata delicioasa... Intr-o saptamana ... voi intra cu drepturi depline de proprietar in casuta mea albastra cu randunele si lunca in spatele gradinii... Sunt entuziasmata si un strop speriata de importanta pasului ce voi face ! Regret un pic ca jumatate din vara e deja pe duca... Ma sperie si faptul ca banutii ce ar trebui sa ii investesc pentru schimbarile imperios necesare ( crearea unei bai ,reparatiile la cosurile de fum , curatarea sobelor ...) deocamdata lipsesc cu desavarsire. Totusi cu incredere si speranta , cu chef de munca si indarjire imi port pasii in directia implinirii visului de a mavedea mai iute in casuta atata de dorita... Inca putin...

Pasi spre o iminenta evadare

Pas cu pas si zi dupa zi ma apropii de momentul in care voi face din vis realitate. Sunt ani de cand imi imaginez cumva fi cand voi avea casuta mea cu gradina , spatiul meu vital crescand de la cativa mp de beton armat la cateva sute de mp de pamant... Aproape simt mirosul pamantului. Citesc cu nesat toate blogurile pasionatilor intr-ale gradinaritului si iau notite ca un scolar constiincios. Nu am strop de experienta in acest domeniu. Doar o atractie ce imi provoaca o stare de liniste entuziasta. Greu de pus in cuvinte ce simt. Dintre cei apropiati inca nu stiu cati vor ramane pentru a ma sustine si cati vor da bir cu fugitii... Dar e putin important. Amintirile de cand eram copil si cu uimire si sfiala exploram fiecare colt al gradinii bunicii ma fac sa retraiesc momente de incantare si ma fac sa depun toate eforturile de a transforma visul in fapte... Explorez internetul si strang zi dupa zi idei , informatii , le sistematizez , le cataloghez si cu pasi marunti dar foarte hotarati imi pregatesc evadarea din oras. Desigur ... va fi un loc pe aproape caci activitatea imi va fi legata inca ani buni de biroul din oras. Totusi planific pas cu pas cum sa imi organizez o altfel de viata intr-un spatiu in care sa imi dau sansa de a respira si trai cu adevarat. Doar cativa pasi mai am de facut. Cumva cei mai grei. Insa cu multa hotarare continui sa urmez calea visata.

Lenea o stare de ocolire a lucrurilor care ne plac ?

Ma tot intreb de ce am lasat balta ideea de a posta aici toate intamplarile interesante din viata mea de topograf si .... chiar n-am nici o explicatie.
Poate de lene. Ca daca o sa spun ca din lipsa de timp o sa par ingamfata - uite ma la asta ce preocupata se da! -
NU PROMIT NIMIC....UNEORI NU AM CHEF SI GATA !

Plugusor 2009 pentru voi prieteni dragi !

Ma primiti sa va urez?

Promit sa nu deranjez !

Aho, aho va spun eu voua

la trecerea-n 2009

Daca sunteti incruntati

va tai portia de carnati

daca plini de veselie

v-adunati pentr-o chindie

O s-aveti pe masa voastra

parte si de o piftie!

Si de-ncepeti cu o tzuica

luati si fripturi de curca...

De sarmale si carnati

nu va-ntreb...doar suntem frati!

Intru romanesc ospat...

Ia sa-nvart acu din batz!

Sa pocnesc din bice mai

Hai, hai, hai,

Faceti voi urechea mare

si-ascultati a mea urare

tolaniti cu burta-n sus

cu paharul intr-o mana

ca belsugul sa ramana

prin camari si frigidere

asa cum datina cere

buzunare , portofele

cont in banci – pline si ele

unde-i biciul mai flacai

sa-l rotim prin aer mai?

Hai, hai, hai

Si iubirea va-nconjoare

mic de esti sau de esti mare

fericirea sa va fie

piatra cea de temelie

ganduri bune, luminoase

sa va fie stalpi prin case

Ia sunati din zurgalai

fetelor si voi flacai

sa se stie-n lume mai

Hai, hai, hai

Duca-se necazurile

spele-se tristetile

risipeasca-se dureri

vie-n loc numa placeri

sanatate si noroc

steie toate tat pe loc

ca in case , ca in sura

le pastram in batatura

Fetishoare si flacai

zornaiti din clopotzai

sa se-auda-n munti si vai

si din bice cand trosniti

ghinionul sa-l pocniti

Hai, hai , hai

Harnicia , istetimea,

bunul simt si cu rusinea,

Bunatatea si dreptatea,

Cinstea si tenacitatea

sa le punem la un loc

lang-un fir de busuioc

ca sa tinem tot aproape

toate cele invatate

de la mosi de la stramosi

intelepti si inimosi

Ia sa vad ati auzit?

Iar e vreme de pocnit!

Pe deasupra capului

roata fa din bici baiete

las' ca ai vreme de fete!

Da in lene si-ntristare,

Ghinion si suparare

sa dispara dintre noi

si-apoi striga-asa:

Hai, hai, hai

Iar voi fete frumusele

zambitoare, curatele,

zdranganiti din zurgalai

sa v-auda munti si vai,

stelele sa se cruceasca

luna sa se uluiasca

brazii sa fosneasca

zapada sclipeasca

Iara maine dimineata

Soarele cu blanda fatza

sa va binecuvanteze

zilele ce-or sa urmeze!

Gata mi-i colinda gazda!

Uite colea trag si-o brazda

sa nu poti sa uiti tot anu'

ce-ti urai fara de banu'

ci cu inima senina

si cu sufletul curat

ma inchin umila sluga

ca la tron de imparat!

22 km , 2 echipe, 6 oameni, 2 zile, inceput de octombrie

Si dupa cum savureaza si Liviu sandvisul ala ....ma indoiesc ca Iulian va avea vreo reclamatie ca nu s-ar fi priceput sa le bucatareasca !

Cum sunt sandvisurile facute de Iulian ? Cred ca bune! Vad ca Paula musca din el cu asa o pofta de mi se face foame instantaneu. 

Incantati de peisaj, printre picaturi, se opresc sa se uite dupa pasari iar Florin fotografiaza si el ceea ce gaseste in cale ... 

Viperinii intalnesc pe dig o broscuta iesita la soare si o redirectioneaza spre apa....evident, dupa ce o sperie bine si reusesc sa-i pozeze carapacea ca de spaima si uimire nu mai voia sa scoata decat codita din carapace! 

Of, ar trebui sa fac precizarea ca ceea ce-mi permite programul blogului sa postez - ar trebui citit de jos in sus caci mi-e imposibil sa va povestesc de la final la inceputuri!

Dar sa continuam povestea celei de-a doua zile de munca! In fata digul cu sinuozitati ce ne dau de furca, determinandu-ne sa facem statii dese, lipsite de spor, ne chinuie cam trei ore apoi, cand deja ne pierduseram nadejdea ca vom mai da si de drum intins si cu vizibilitate ok..... iata-l ! Se asterne in fata noastra ca un serpisor cumintel. 
Dupa doua zile pline - cel mai ravnit fotoliu al zilei este km 10 - locul de intalnire al celor doua echipe! Liviu culege ultimele detalii in hohotele nostre de ras ca GATA, am terminat digul exact cum ne-am propus, in doua zile desi impartirea ca timp de executie a fost pentru patru. Din toata inima va multumesc pentru viteza de executie! A doua zi am stat cu emotii pana spre seara , urmarind prin telefon peripetiile Deliei si-a lui George in campusul de la Agronomie, pana cand , in cele din urma, la ora 19,30 au reusit sa fie cazati. Din nefericire ....numarul bagajelor nu mi-a permis sa-i insotesc. Treaza de la ora 4 in zori, m-am pus pe frecat geamuri si spalat perdele si draperii ca sa nu ma mai gandesc clipa de clipa la ce-or fi facand pe drum copiii ! 

Ridicare pe Digul de la Prut !

Obositi si plini de praf, cu ochii injectati de la atata vant, facem o poza bornei de la km 16 si consideram ca ne cam ajunge pentru prima zi de munca. Odata ajunsi acasa, constatam ca am ridicat nici mai mult , nici mai putin - decat 5,5 km si ma declar cu adevarat multumita de cele facute - avand in vedere ca Mirona este pentru prima data la o astfel de lucrare. De la Liviu aflu ca Paula era pulbere de obosita si la intoarcere a adormit in masina ( si Mirona era cat pe ce!). Si ei au muncit din plin. 

-A mers ok, Liviu? il intreb.

- Da ma, a mers, se putea si mai mult dar a fost bine ca pentru prima zi.

-Fii atenta la lebada aia , Mirela! imi spune Mirona extaziata de uimire. Nici nu se clinteste desi bate vantul de ma ia pe sus cu tot cu reflector! ( si sunt bastoane de 5 metri, grele de o sa faca muschi Mirona mea!)

- fa un clik pe imagine sa vezi lebada in stanga fotografiei-

Da Iulica, te-am vizat dar mai stai un pic sa-ti fac si-o poza pentru posteritate !

Uite-asa arata o borna CSA ! Acuma urmeaza echilibristica pe ingusta margine de beton din jurul ei, cu ochiul prin luneta, dupa reflectorul tinut de Iulian sau Mirona.

Misterioasele umbre ale padurii de salcii. 

Un   soim isi ia zborul atat de aproape ca ii aud falfaitul aripilor dar nu reusesc sa scot la vreme aparatul foto.

Cand manevra este terminata, rasuflam usurate iar Iulian ne pune in statiile portabile muzica sa ne binedispuna. Cum spuneai Mirona? Si Hitler isi trata soldatii cu muzica sa le pastreze tonusul?!

La fiecare manevra de intoarcere a masinii pe coronamentul digului, emotii! Iulian rade ori de cate ori eu si Mirona strigam la unison GATA, GATA, MAI!!!!!

Iulian si detaliile unui profil. Deplasarea cu masina ne ajuta enorm. Uneori, ca sa ne deconecteze, ne pune muzica la statii si cu ocazia asta ma dezmortesc si eu un pic, topaind pe langa aparat. Ei...sunt deja cu muchii incordati si transpirati de-atata alergatura.
Mirona incepe sa inteleaga ce are de facut si nu mai asteapta indicatiile pas cu pas prin statie. Cu pas hotarat se indreapta spre locul unde stie ca este necesar un detaliu din teren.

Nu, nu, mie nu-mi trebuie poza! Dupa atata vant nici sapca nu mai sta ca lumea!

In scobitura buturugii ierburi uscate si cochilii de melc se lafaie sub razele unui soare anemic.

Fa-mi o poza cu buturuga asta Mirona! Hm....Puteai sa astepti si tu sa-ti arat mutra... 

Apare soarele si ne gandim ca poate se mai incalzeste un pic.

Nici picior de om cat vezi cu ochii! Doar oracaitul broastelor suparate ne tine de urat. 

Oare de unde-am plecat?

Iata si primele imagini de la Prut! Odata ajunsi pe dig se starneste un vant enervant care ne face sa tinem ochii mijiti si ne inteapa fata cu particule mici de praf , cat varful de ac! Marim ritmul de lucru in speranta ca vom scapa de zona unde bate vantul in lungul digului.

Cantonul se pregateste de iarna din vreme. Buturugile asteapta cuminti sa fie facute surcele si incantati de formele stranii - de sculpturi moderniste, le facem o sedinta foto in toata regula.

De data asta ne pozeaza Florin ! Emotii?! Nu prea... Deja modul de lucru este stabilit, in portbagajul fiecarei masini asteapta sculele si pachetele cu mancare, apa, sucul, fructele... 

Doua echipe : echipa mea se va numi Pi-ball de la PBL - numarul masinii lui Iulian - echipa lui Liviu va fi echipa Viperinilor - de la VIP - numarul masinii lui Florin. 

Pentru ca vom lucra pe zona de granita va trebui sa tinem la indemana cartile de identitate. Inaintea plecarii ne verificam buzunarele, facem o trecere in revista a lucrurilor pe care trebuie sa le avem la noi si gata, la drum ! 

Viperinii vor incepe dinspre vama Giurgiulesti - Pi-ball dinspre Sivita de la breteaua de legatura ce incepe din dreptul caii ferate - pana la dig.

Intalnirea echipelor se va face la km 10 si prima zi de lucru incepe cu speranta ca Mirona si Paula vor intelege repede ce au de facut ca sa nu pierdem timp! 

In vreme ce noi demaram lucrarea de la Prut, Delia si George isi pregatesc bagajele sa plece la facultate. Emotii, emotii, intrebari fara raspuns deocamdata, nelinistea dinaintea schimbarilor si pe marginea canapelei un troller cat toate zilele asteptand sa fie burdusit cu hainute de-ale Deliei. 

Inainte de plecare ! De la stanga la dreapta - Paula Busuioc, Mirona Bogatu, Florin Paraipan, Mincu Liviu, Iulian Vitel